Chipurile cioplite nu sunt pe placul Domnului și mai cu seamă această abominație, înaltă de 6 etaje:

Citeste restul acestui articol »

Prea des acționăm fără chibzuință, riscându-ne chiar viața. Iar Dumnezeu, de acolo de sus, ne ține în viață, la prima vedere, împotriva voinței noastre. Un astfel de caz este menționat de site-ul realitatea.net în care Dumnezeu salvează un român de o inconștiență pură de la sinucidere.
Citez de pe site-ul Realitatea:
Un român a zburat de la Viena la Londra agăţat de trenul de aterizare al unui avion, relatează Austrian Independent.
Citeste restul acestui articol »

În sinaxarul din 11 Noiembrie este o minune a Sfântului Mare Mucenic Mina uimitor de asemănătoare cu minunea Maicii Domnului când a înviat un musulman tranșat. Aviz celor ce se îndoiesc.
Mergând odată un creştin ca să se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul său, s-a sculat în miezul nopţii şi l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăţi le-a pus într-o coşniţă şi a ascuns-o în cămara sa cea mai dinăuntru, aşteptând ca să se facă ziuă. În vreme ce ucigaşul se afla în nevoinţă şi în îngrijorare, cum şi unde şi când să se ducă să ascundă părţile celui ucis, ca să nu-l înţeleagă cineva, iată i s-a arătat lui Sfântul Mina, călare în chip de ostaş şi cercetându-l ce s-a făcut cu străinul care găzduise acolo; iar ucigaşul adeverea că nu ştie nimic.
Citeste restul acestui articol »
Comentarii recente