Apr 11, 2010
Nu te mantuieste calendarul ci pocainta
Pentru cei ce nu sunt la curent cu subiectul, va fac o scurta introducere. [unele articole se repeta fiindca pe mai multe bloguri diferite pentru ca este important sa cititi comentariile sa vedeti ce inseamna lupta cu stilistii in care a curs mult sange virtual :)]
'Distractia' (sminteala) a fost 'data-n fapt' [adica data-n vileag :)] de postul celor de la Apologeticum ce solicitau inregistrarea conferintei lui Danion Vasile. Este rapid preluat de saccsiv si completat. Se discuta intens la comentarii cand ma bag si eu in seama ca musca-n ... lapte cu doua posturi: Metoda calendarului, Tot despre clendar. Parintele Mihail Stanciu, staretul manastirii Antim, scrie un post foarte lamuritor fata de continuitatea apostolica a apostatilor stilisti. Apare video-ul in care parintele Ioan Vladuca explica ce s-a urmarit prin schimbarea calendarului pe Aplogeticum. Este pus transcriptul de saccsiv si ulterior preluat de Apologeticum.
Danion Vasile vine cu un raspuns acuzelor in care, dupa ce se autovictimizeaza in tot continutul readuce discutia la punctul de pornire prin ultimul paragraf. Razbointrucuvant fac revista presei in cazul: "Calendarul" cu un video adaugat care arata live ca nici o acuza nu era nefondata. Dupa care pun un nou post: marturisitorii romani interbelicii despre pascalia si calendar. Saccsiv le preia postul despre marturisitorii interbelici si pune un nou post despre atitudinea de negare a stilistilor fata de vremurile apocaliptice pe care le traim (stilistii se simt cu musca pe caciula si neaga evidenta fiindca 'au carotul' [de la morcov: adica le e frica :)]). Claudiu Tarziu pune punctul pe I: 'Atitudinea lui Danion Vasile compromite şi campania pentru cunoaşterea şi canonizarea sfinţilor din temniţele comuniste, în care s-a implicat. Dacă BOR, din care fac parte aceşti sfinţi, este apostată, nici ei nu sînt sfinţi. Cum poate susţine Danion două idei care se anulează reciproc?'
[Pe langa posturile de mai sus sunt si altele pe care nu le-am adaugat aici. Totusi, cine se vrea mentionat ... sa puna un comment cu un link spre postul unde acopera subiectul.]
Acest post este o preluare a unui post lamuritor de la razbointrucuvant ce se refera exact la ... cele de mai sus.
Adus in atentia mea de v3ritass (youtube.com/v3ritass) aka ROrtodox.
Consider că este necesar să amintesc aici şi două minuni doveditoare, asupra faptului că Tainele săvârşite de nou-calendarişti sunt valide şi că pe om nu-l mântuiesc calendarele, ci-l mântuiesc pocăinţa, spovedania, credinţa, dragostea, faptele bune, Dumnezeu.
Partenie Stilistul
În satul lui, Partenie era un tânăr oarecare pe care câţiva vechi calendarişti, în Paros, l-au convins să nu meargă la Biserică, să nu se spovedească, să nu se împărtăşească cu preacuratele Taine, pentru că va merge în iad, pentru că prin noul calendar nu există Liturghie, nici Taine. Câţi merg la Biserică după noul calendar, se spovedesc şi se împărtăşesc, toţi sunt ai iadului. Îngrozit, tânărul s-a îndepărtat de Biserică şi de Sfânta Împărtăşanie şi a păţit nefericitul ceea ce zice Sfântul Chiril: „Cei ce se îndepărtează pe ei înşişi de Biserică şi de Sfintele Taine se fac vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi prieteni ai diavolului”. Însă înduratul Dumnezeu nu l-a lăsat să se piardă, pentru că din simplitate a fost rătăcit de către vechii calendarişti. Şi atunci când s-a îmbolnăvit şi s-a apropiat de moarte, într-o zi, a intrat in camera sa o mulţime de demoni, îl îmbrăţişau şi-i spuneau: Am venit să te luăm, eşti al nostru. În prezenţa şi la vederea necuraţilor demoni, tânărul s-a îngrozit şi a strigat cu glas mare: Ajutor! Ajutor! Scoateţi-i pe aceşti negri care au venit să mă ia! Părinţii alergară îngroziţi, la fel şi vecinii, şi-l întrebară ce a păţit. Acesta mai tare striga: Scoateţi-i pe negrii care au venit să mă ia!
Părinţii şi cei care veniseră în grabă nu vedeau pe nimeni şi încercau să-l mângâiem dar el tremura continuu, plângea şi striga să-i scoată afară. După ce a văzut că niciun ajutor nu i-au dat, a spus către părinţii săi: Aduceţi-mi-l pe preotul Filotei ca să mă spovedesc! Şi pentru că i-au spus că lipseşte, le-a zis: Aduceţi-l pe preotul Manole. I-au zis: Este nou-calendarist, iar tu nu ai fost niciodată la Biserică, pentru că era nou-calendarist şi nici nu-l salutai. Cum îl convingi acum să vină? ... Am greşit, am greşit! Aduceţi-l ca să mă spovedesc.
I-au adus la cunoştinţă, a venit, iar tânărul s-a spovedit. Când a intrat insa preotul, demonii au ieşit şi stăteau la uşă. Iar când preotul i-a citit rugăciunea de iertare, negrii şi urâţii demoni au fugit plângând, şi intrând câţiva tineri frumoşi, minunaţi la înfăţişare, l-au îmbrăţişat şi i-au spus: Pentru că te-ai spovedit curat, am venit în ajutorul tău. Tânărul a încetat să mai plângă, să se mai teamă şi cu glasuri de mulţumire, cu faţa luminoasă şi liniştită, îi chema pe părinţi şi pe vecini ca să vadă strălucirea şi frumuseţea acelor tineri, dar ca nişte nevrednici aceia nu-i vedeau. După trei zile a spus părinţilor săi: Aduceţi-i la cunoştinţă părintelui Manole ca mâine la orele 9 să vină să mă împărtăşească, pentru că tinerii care mi-au vorbit, mi-au spus că mă vor lua cu ei. Astfel s-a şi întâmplat şi a plecat zâmbind şi cu nădejdi bune în Ierusalimul cel de sus.
Ieromonahii Fanatici
În Syros erau doi ieromonahi-duhovnici fanatici şi zelotişti, foarte râvnitori ai calendarului vechi, care îi sfătuiau şi îi învăţau pe oameni, pe creştini, să nu se mai ducă la Biserică, să nu se mai împărtăşească cu Preacuratele Taine. În loc să se împărtăşească, să prefere să umple un pahar de vin şi să afunde în el o felie de pâine şi să mănânce, aceasta ar fi mai de preferat. De asemenea, copiilor lor, în loc să-i boteze preoţii nou-calendarişti, să prefere să le facă o baie în mare sau să pună într-o vană apă şi să-i spele. Iar unul mai fanatic spunea că împărtăşania nou-calendariştilor o pune jos şi o calcă în picioare şi spunea şi un cuvânt ruşinos. Şi aveau între ei atâta ură, invidie şi răutate încât nu se ocupau cu nimic altceva, cât de mult îi preocupa să meargă la oamenii cunoscuţi lor şi la cei necunoscuţi, să se judece unul pe altul, cu judecăţi înfricoşătoare şi cu clevetiri groaznice. Se făcuse o mare sminteală în oraşul Syros.
Câţiva oameni cuminţi şi cu frică de Dumnezeu mă roagă să-i împac. Am încercat să-i conving că sunt datori ca creştini şi, mai mult, ca ieromonahi şi duhovnici, să se ierte, să se împace, să zădărnicească invidia şi duşmănia, ca să nu moară în duşmănie. A fost însă imposibil. Pe unul prin multe pilde şi învăţături din Evanghelie, l-am convins să se ierte. Celălalt a fost imposibil de înduplecat, de aceea i-am spus: Dacă nu-l ierţi, să nu mai liturghiseşti, pentru că Hristos spune: Mai întâi să te împaci cu vrăjmaşul tău şi atunci să-ţi aduci darul şi jertfa ta. Eu, îmi spune, voi liturghisi… Dar în loc să liturghisească, după puţine zile după ce i-am spus să nu liturghisească, a luat un cuţit şi s-a dus să junghie pe nepotul unui negustor pentru că îi luase banii. Şi pentru că poliţistul l-a închis pentru câteva zile şi l-a ameninţat să nu se mai atingă vreodată de nepotul aceluia, pentru că îl va pedepsi, s-a dus ca un alt Iuda şi a luat o funie şi şi-a făcut un ştreang ca să se sugrume. Dar în clipa aceea l-a văzut o femeie care a strigat şi au alergat de i-au tăiat funia şi a fost salvat.
Dar pentru că hulea, l-au închis la azil. Şi când s-a apropiat de moarte şi s-a dus preotul să-l împărtăşească, l-a găsit că-şi mânca necurăţiile! Şi astfel a murit neîmpărtăşit, el care zicea că Împărtăşania nou-calendariştilor o pune jos şi o calcă în picioare şi o amestecă în necurăţii. Iar când l-au dezgropat l-au găsit neputrezit. Cadavrul lui era negru, răspândea un miros greu, gura îi era deschisă şi limba îi atârna în afara gurii. Acestea sunt isprăvile vechilor calendarişti fanatici care au îndepărtat iubirea şi ţin strâns vechiul calendar ca să nu-l piardă.
Dacă aş vrea să număr rătăcirile şi ereziile vechilor calendarişti în care au căzut o dată cu introducerea noului calendar, nu-mi va ajunge timpul. În afara rebotezării, a mirungerii din nou, a îndrăznelii unora de a nu intra în Bisericile creştinilor nou-calendarişti, a nu se închina la sfintele icoane, a trece pe lângă Biserici şi a nu-şi face semnul Crucii şi a spune că bisericile s-au catolicizat, icoanele s-au întinat. Iar atunci când bat clopotele bisericilor pentru sărbătoarea vreunui sfânt, unii vechi-calendarişti spuneau că este sărbătoarea sfinţilor catolici.
Concluzie
O călugăriţă vechi-calendaristă de la mănăstirea de maici din Tynos, trecând pe dinaintea uşilor Bisericii Mănăstirii în Marea Vineri şi văzându-l pe Hristos răstignit pe lemn în mijlocul bisericii s-a întors cu spatele la Hristos. La observaţiile unei alte călugăriţe vechi-calendariste cum de nu îi este ruşine, a răspuns cu impertinenţă şi fără evlavie: Acest Hristos nu este al nostru, este al catolicilor. Mă opresc, nu mai spun altceva. Spun doar atât: „Părinte, iartă-le lor căci nu ştiu ce fac”, nici ce zic.
Îţi scriu acestea ca să nu fii înşelat şi ca să nu crezi că le zic întru apărarea noului calendar. De la început am fost, sunt şi voi fi împotriva introducerii noului calendar în mod imprudent, anticanonic şi ilegal. M-am luptat, mă lupt şi voi lupta până la sfârşit pentru revenirea la vechiul calendar, nu pentru că accept calendarul, că doar el mă va mântui. Mă lupt pentru un singur gând (înţelegere), pentru unitatea şi pacea Bisericii în afara cărora şi neamul şi Biserica vor naufragia…
Ia aminte, să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să fii întotdeauna lângă El.
Cu iubire părintească şi rugăciuni din inimă,
Arhimandritul Filotheos
(Preluat de pe http://www.impantokratoros.gr/5C53DEB4.el.aspx şi tradus din greceşte de Leontie monahul)
Eu nu am ce adauga aici fiindca cei ce stiu ce spun o spun foarte clar si bine neavand nevoie de elucubratiile mele. Va spun doar sa va rugati si sa ganditi! Nu este nevoie sa fiti vazatori cu duhul sa intelegeti adevarul. Si o simpla logica lumeasca face minuni in acest caz.
[...] Nu te mantuieste calendarul ci pocainta [...]