Mar 27, 2010
Cele 8 fapte bune | III. Nesfiala
Era Duminica dimineata, acum vreo 5-7 saptamani. 7:15 ... suna ceasul. Deschid un ochi, il deschid si pe celalalt (desi nu mai sunt sigur care a fost primul si care al doilea) si ma trezesc. Dau sa ma ridic din pat si vad beculetul de la televizor stins. Cand beculetul rosu de la televizor este stins ... e de rau: e luat curentul. Se intampla rar dar niciodata intamplator. Pentru mine curentul luat este de rau fiindca ma lipseste de obiectul muncii (asta la care tastez).
Deja eram cumva abatut si nu imi mai ardea de nimic. Ma ridic si ma bag sa fac o baie ... la lumina lumanarii. Romantic ... mda. Ies si ma mai intind putin in pat (lenes cum sunt). Fara curent totul merge mai incet, intreg ritmul vietii era cumva incetinit. Atipesc putin, ma mai trezesc dar ... nu mai aveam chef de nimic. Stateam asa intins si o lene violenta ma tintuia la pat. Si am fost tintuit destul cat sa intarzii iremediabil la Sfanta Liturghie. Apoi ma gandesc, decat sa ma duc ca un hot la sfarsit si sa ma miruiesc fara sa fi fost prezent pe (macar aproape) toata durata ... am decis sa nu mai merg. A fost usor combinand lenea totala, supararea ca nu era curent si acest ultim gand am decis sa nu merg.
Dupa vreo ora, vegetam inca. Si vine apoi aghiuta si baga sentimentul de vina ca nu am fost la Biserica. Vina, tristete, scarba de sine ... de toate. Si cum stateam asa, uitandu-ma urat la mine (fara oglinda) intind mana spre marginea patului si ridic o carte. Am mereu o carte pe marginea patului desi cu cititul este putin mai complicat. In adancul fiintei sper ca, poate, intr-o dimineata ma trezesc stiind tot ce scrie in aceea carte si, repetand smecheria cateva luni ... rezolv tot potentialul de lectura (vedeti cum m-am mandrit ca am cateva carti ... exagerez putin). Dar totusi nu prea am incredere ca se va intampla asa ceva ... si daca s-ar intampla m-as ingrijora.
Ridic cartea si era Mantuirea Pacatosilor de la Egumenita. Titlul spune tot si mi se potriveste ca o manusa ... in special al doilea cuvant. Iau cartea in mana si o deschid. Binenteles ca nu o deschid ca un om normal de la inceput ci, ca un habauc (cum zice deseori saccsiv), o deschid la mijloc. Si citesc ... va vine sa credeti?!?!
Am 'nimerit' (am pus intre ghilimele pentru ca nu exista nimereala si cam nimic intamplator) la Partea a II-a / Capitolul I ... pagina 2. Si citesc pe la mijlocul paginii:
La aceasta iti trebuiesc opt fapte bune:
- dragostea
- frica si evlavia
- nesfiala
- ravna pentru cinstea lui Dumnezeu
- curatia cugetului si faptele pentru inchinarea lui Dumnezeu
- rugaciunea, la care sa alergi in toate nevoile tale
- multumirea pentru facerile Lui de bine
- ascultarea, spre a te uni cu sfanta si mantuitoarea Sa voie
Si apoi se trece la tratarea fiecareia in parte. Automat imi capteaza atentia a III-a... nesfiala. Ceva in mine imi spunea ca trebuie sa citesc ce scrie acolo, ca mi se adreseaza. Am zis OK. Dau pagina si citesc (va invit sa cititi si voi cu mine):
Extras din carte:
A treia fapta buna este nesfiala, adica: precum un fiu in toate necazurile si nevoile care ii vin, de are pe tatal sau bogat si mare boier, este incredintat ca nu-i va lipsi ajutorul ingrijirii parintesti. Asadar toti trebuie sa aiba astfel de inima catre Dumnezeu stiind ca are ca tata pe Acela care stapaneste toata lumean, si carmuieste Imparatia cerului si a pamantului, si o tine cu preaputernica Sa intelepciune si stapanire. In felul acesta nu se intristeaza de orice lucruri potrivnice ce-i vin, ci se va intoarce catre Dansul cu indrazneala, nadajduind la indurarea Lui, ca-l va scoate din necazuri spre folosul sau, si il povatuieste la cele mai bune.
Ca daca fiul are atata indrazneala catre tatal si cu dansul doarme fara grija, cu atat mai mult trebuie sa nadajduiesti tu in Acela, care este Parinte al tuturor parintilor si mai bogat decat toti bogatii? Iar de vei zice ca putina ta slujire si fapta buna ce ai aratat catre acest Stapan, stiind multimea pacatelor tale, te face sa te temi, sa nu te mai gandesti atunci la pacatele tale, ci la nemarginita indurare a acestui ceresc Parinte, care a fagaduit ajutorul Sau acelora care cheama cu smerenie numele Lui prea sfant, si scapa sub acoperamantul Lui.
Astfel am vazut pe unii ce aveau vrajmasie intre ei ca au primit pe vrasmasii lor in vremea primjdiei in casele lor, si i-au pazit si i-au ajutat, ca si cum ar fi fost prieteni foarte credinciosi. Si daca oamenii au atata nerautate si bunatat, cata socotesti sa aiba cerescul tau Parinte, care ti-a facut atatea faceri de bine? Ai in Acela indrazneala si nadejde, si nu-ti va lipsi ajutorul.
Sa continuam
Chiar sper ca ati citit cele trei paragrafe de mai sus, dar, daca nu ati avut rabdare, o sa incerc sa le prescurtez: CITESTE DOAR AL DOILEA PARAGRAF! Cred ca am fost destul de clar :)
Dupa ce am citit acest text pur si simplu mi s-a ridicat un bolovan de pe suflet. De putin, de cand am gasit adevarata credinta m-am spovedit (o poveste in sine pe care o voi detalia in curand) dar, totusi, nu ma simteam destul de linistit. Mi se parea, in registrul meu logic si putin credincios, prea simplu sa scapi printr-o spovedanie imbibata de regret + vinovatie de multi (vreo 26) ani de pacate. Acest text m-a linistit si parca a adus o ceata peste vinovatia cu care vrajmasul ma razboia. Este inca acolo dar nu ma mai sufoca, nu mai imi sare asa in ochi. Am acum destul timp pentru pacatele recente...
Am simtit ca desi vrajmasul m-a deturnat (prea usor) de la ceea ce trebuia sa fac ... Domnul, prin minunatele Lui lucrari (unii le numesc coincidente), mi-a linistit tristetea cu aceste trei fraze (in carte sunt doar una). Daca mergeam la slujba ... oare mai citeam acest paragraf foarte folositor? Improbabil ...
Textul de mai sus mi-a amintit de ce am citit pe o carte a Sf. Ioan Gura de Aur: "Despre desfatarea celor viitoare. Sa nu deznadajduim. Noua cuvantari la cartea facerii". Scrie pe spate:
Sa nu zici: "Sunt un pacatos, nu am indraznire, nu pot sa ma rog!". Acela are indraznire care socoate ca nu are indraznire; cel ce socoate ca are indraznire a pierdut indraznirea, ca fariseul; iar cel care se socoate fara indraznire si lepadat de Dumnezeu, acela, mai cu seama, va fi ascultat, ca vamesul.
Dupa constientizarea pacatoseniei mele permanente si de un inalt nivel ... am pierdut (selectiv ... adica pe categorii de cereri) increderea in rugaciune. Mereu ma apasa vinovatia sa ma gandeam cum pot sa am tupeul (nesimtirea) sa cer ceva eu ... care nu dau nimic in schimb si nici nu merit nimic?! Nu vreau sa exagerez si sa spun ca textul (ambele de fapt) de mai sus mi-a redat indrazneala dar mi-a redat (mai bine zis intarit) ceva mult mai valoros pentru mine: NADEJDEA! Fiindca fara indrazneala te descurci (mai timid ce-i drept) dar fara nadejde, chiar daca ai puls, esti mort inca din aceasta viata.
In rugaciune tineti minte, cum bine spun fratii de la razbointrucuvant: "DUMNEZEU STIE MAI BINE DECAT MINE CE VREAU!". Si acesta este probabil cel mai adevarat lucru pe care il veti auzi vreodata. Rugati-va pentru ce conteaza cu adevarat si lasati restul la voia Domnului fiindca voia Sa e mantuirea noastra si viata pe pamant este prea scurta iar eternitatea ... 'prea' eterna.
Imi cer iertare daca am spus prostii in ce am scris mai sus. Va rog sa ma corectati sau doar sa ignorati tot ce am scris eu si sa cititi ce au scris cei cu adevarat insuflati de Duhul Sfant. Este destula hrana pentru suflet in vorbele lor ca sa va apropiati de firimiturile mele.
Doamne ajuta la toata lumea si noua…Doamne iarta-ne,dar nu ne lasa pe noi sa cadem,mereu sa ne rugam pentru aceasta,sa nu ne fie noua cadere niciodata,nici acum nici in vecii vecilor amin!Adevarat este,Nesfiala intru Domnul dar mare,mare bagare de seama intru cele pamantesti,dar suntem pacatosi,impilostriti,sa ne rugam sa nu ne fie noua cadere niciodata,Doamne iarta-ne pe toti…Caci,Noe s-a invrednicit de har si a cazut prin patima bauturii,Lot a cazut si el,regeleSolomon se invrednicise de harul intelepciunii dar a cazut prin desfranare,sa ne rugam asadar cu Nesfiala, Domnului sa nu ne fie noua cadere niciodata ci ca dreptul Iov sa ne lamurim prin ispite vesnic.Dar eu,”o… reaua mea voire pe care nici dobitoacele nu o au”…macar altii daca se vor folosi,un secret spre mantuire,sa ne rugam cu nesfiala Domnului,sa ne ierte si sa nu ne fie noua cadere niciodata.