Iul 17, 2010
COMENTARIU: Mă tem de Apocalipsă. Nu știu ce să fac!?
Am primit acest comentariu și am zis să răspund într-un post separat. Dar consider că ar fi bine să citiți mai întâi postul despre înșelările de la final confirmate de profeția Sfântului Efrem Sirul.
Toate profetiile de pe site-urile ortodoxe ma inspaimanta. Nu vreau sa traiesc vremurile din urma, nu stiu ce sa fac.
Teama mi-e amplificata si de reactiile f. curajoase cel putin la nivel aparent, ale administratorilor si cititorilor acestor site-uri.
Nu e unul care sa spuna: Mie teama, nu stiu ce sa o fac atunci. Parca as fi singura fricoasa.Am ajuns la concluzia ca daca nu ma va ajuta Dumnezeu o sa se aleaga praful.
Practic Dumnezeu cu mila!
Să începem cu rugăciunea stareților de la Optina:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte-ne de înşelăciunea vicleanului Antihrist, a cărui venire se apropie, şi ne izbăveşte de toate uneltirile lui. Acoperă-ne pe toţi şi pe toţi dreptmăritorii creştini de mrejele lui cele viclene, în tainica pustie a mântuirii Tale. Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica de Dumnezeu şi să ne depărtăm de Tine şi de Biserica Ta cea sfântă. Dă-ne Doamne, mai bine să pătimim şi să murim pentru sfânt numele Tău şi Credinţa cea Adevărată, decât să ne lepădăm de Tine şi să primim semnul mârşavului Antihrist şi să ne-nchinăm lui. Dă-ne nouă zi şi noapte, lacrimi să plângem greşelile noastre şi îndură-Te de noi, Doamne, în ziua Înfricoşătoarei Tale Judecăţi. Amin.
Ei. Ce concluzii tragem de mai sus?
Toți suntem așa de curajoși... dar chiar suntem?
În puțina noastră credință avem impresia că putem face singuri lucruri prin care să ne ajutăm pe noi înșine. Partea pe care un creștin trebuie să o știe este că fără voia Domnului nu putem face nimic. Nu mai sunt sigur unde am citit asta:
Un tip păcătos tot amâna pocăința fiind hotărât că, atunci când nu va mai merge cu păcatul va merge și se va scălda în Iordan și i se vor ierta toate păcatele, ca la un nou Botez. A sosit momentul și s-a decis să plece. Părea simplu: suia în avion, cobora din avion, ajungea la Iordan și se scălda. Cu o zi înainte plecării s-a cazat la un hotel lângă aeroport și a doua zi l-au găsit mort.
Planul era simplu dar era o șmecherie. Voia să evite Spovedania, umilința ... să-L șmecherească pe Dumnezeu. Și nu a permis Domnul să fie șmecherit.
Frica înseamnă ... la originea ei ... necredință.
Orice am face, oricât de singuri pare că am realizat acel ceva ... mereu Dumnezeu ne permite sau chiar ne ajută. Dacă nu este de acord și nu Binecuvântează acțiunea noastră, va ieși mereu rău ... mai devreme sau mai târziu.
Acum trebuie să ne dăm seama că în vremurile de pe urmă noi nu prea vom mai putea face mare lucru. Greutățile vor fi prea mari, mult prea mari ca să ne permitem și să ne imaginăm că le vom putea duce singuri. Așa că doar prin rugăciune și încredere în Dumnezeu vom trece mai ușor prin încercări.
Frica nu va ajuta prea mult. Trebuie încredere în ajutorul Domnului, în faptul că Dumnezeu nu va da nimănui mai mult decât poate duce și mai ales siguranța absolută că de fapt Dumnezeu va duce greul oricărei încercări dacă Îi cerem ajutorul și avem încredere în El. Nimic nu se întâmplă fără voia Domnului.
Concluzie
Și eu mă tem. Nu am ajuns încă la măsura Sfinților să mă las total în voia Domnului deși știu că exact acolo sunt, la voia Domnului. Dar știu și că la final va fi așa greu încât doar încrederea în Dumnezeu și ajutorul Său mă va putea scoate la liman. Dar să nu credem că ne putem așeza în fund și să așteptăm să fim luați pe norii cerului. Cu asta se vor ocupa în special rătăcirile anihristului. Dumnezeu facilitează, nu ne târăște împotriva voii noastre.
Așa că bine ai concluzionat, am fost, suntem și vom fi mereu la mila Domnului dar să ne rugăm să ieșim cu bine, pentru noi și pentru alții. Iar Spovedania e obligatorie și mai multe întrebări se pun la Duhovnic, care te știe mai bine.
PS: Acum un an și ceva, când eram încă new-age-ist, meditam cu fratele meu:
În perioada pre-creștină, pro-reîncarnare.
Eu: Mă. Cum am ajuns noi să trăim vremuri așa interesante. Chiar la trecerea într-o altă dimensiune când oculta vrea să ucidă omenirea.
El: Noi am ales să ne reîncarnăm acum. Sigur nu am venit din greșeală. E o onoare.
Eu: Da mă. Nu ne-am întors noi acum degeaba.Culmea e că acum, în perioada creștină ... anti-reîncarnare, gândim la fel:
El: Mă. Totuși cum am ajuns noi să trăim acum, în vremurile de pe urmă, să dăm ochi cu Antihristul și greutățile de la final?
Eu: Știe Dumnezeu ce face. Nu ne-a trimis acum degeaba. Știind că suntem vai de noi ne-a trimis acum când printr-o mărturisire avem șansa să ne mântuim după o viață păcătoasă.
El: Da mă. Dumnezeu știe totul deci sigur nu am fost creați și întrupați acum din întâmplare.
PPS: Încrederea în Dumnezeu face multe.
NU MĂ MAI TEM DE ANTIHRIST! —> http://filida.wordpress.com/2009/01/23/410/
http://www.razbointrucuvant.ro/2007/04/21/parintele-rafail-noica-nu-i-nevoie-sa-deznadajduim/
Toti ne temem, negresit, insa si cei care se vor insemna nu vor avea decat 3 ani si jumatate sa se indestuleze, apoi o vesnicie de chin. Se pare ca cel rau nu va voi sa faca mucenici ci vrea sa ne lepadam de bunavoie. Asa ca vom pleca din orase si chiar din sate si ne vom ascunde in crapaturile muntilor. Vom manca ce se va gasi sau vom muri, asta sigur, daca scapam de cel de al-3-lea razboi mondial de care vorbesc Sfintii Parinti. Cei care au copii trebuie sa-si tina firea si sa fie puternici caci din exemplul lor se vor hrani si copiii.
@Geo:
Nu vor avea 3 ani si jumatate de indestulare.
[Sf. Nil Atonitul despre „înmulţirea fărădelegii”]
Cred ca m-am exprimat gresit; TEORETIC stiu ce ar trebui sa fac.
PRACTIC e mai greu – din cauza asta am spus ca fara ajutorul Lui Dumnezeu nu ma vad prea bine (DELOC).
Pe bloguri si site-uri ai zice ca multi sunt pregatiti sa infrunte orice, de-asta si credeam sunt singura fricoasa.
Foarte multi vorbesc cu lejeritate despre acele vremuri si au un elan de mucenici, nefiind sigura cat de mult constientizeaza gravitatea situatiei.
M, ai ajuns la concluzia cea mai inteleapta.
Praful se alege de noi, daca ne lasa Dumnezeu. Cei care spun ca nu le e frica, o spun tot pentru ca nadajduiesc in Domnul, dar uita sa mentioneze aceasta.
Parintele Paisie spune ca si celor care vor accepta pecetea le va fi greu. Antihristul uraste toata faptura lui Dumnezeu – asa ca, mai bine sa suferim spre mantuire, decat spre pierzare.
M, nimeni nu este cu desavarsire pregatit sa infrunte tot raul care va urma,de aceea trebuie sa relationam unii cu altii pentru ca vom avea nevoie de sprijin. Cand unul cade in deznadejde, alti 2-3 vor trebui sa-i tina moralul. De aceea e bine sa stim cu cine plecam la “drum”. Totusi, numai credinta si nadejdea in Dumnezeu ne va ajuta sa nu ne lepadam. Dumnezeu sa fie cu toti cei care Il iubesc.
@Geo,
nu se stie cat vom mai putea “relationa”.
Cea mai buna si sigura cale de a tine legatura intre noi, este rugaciunea, chiar daca unii nu semneaza cu numele de botez.
In rugaciune, este cu noi si Domnul Iisus, care a zis ca acolo unde vor fi doi sau trei adunati in numele Lui, va fi si El cu ei.
Da, Ioana, ne vom ruga si vom duce mai departe cuvantul Domnului, macar celor apropiati; ai sa razi dar multi nu stiu mare lucru, nici in Cine si nici cum sa creada. Este nevoie de marturisire si crede-ma ca de multe ori iti racesti gura degeaba. Asta e…mergem mai departe. Dumnezeu sa ne lumineze pe toti in toate cele de folos.
Geo,
nu am de ce sa rad.
Multi nu stiu, si ma doare sufletul sa ii vad “netreziti”, cum le zice saccsiv, mai ales ca unii sunt sange din sangele meu…
Eu am renuntat sa imi mai racesc gura, ca asa cum ziceti, este degeaba. Prefer sa Ii vorbesc Domnului despre ei, decat lor despre Dumnezeu. Daca nimic bun nu a iesit inca din asta, consider ca este din vina mea, ca nu i-am vorbit destul de mult lui Dumnezeu despre ei…
Raman la parerea ca ii/ne putem ajuta mai mult rugandu-ne decat oricum altcumva.
P.S. Scuze pt intarzierea raspunsului, 10 zile am facut pauza de internet.
@Geo, si eu sunt de parere ca ar trebui sa ne cunoastem intre noi pt. a ne putea sprijini la greu, dar nimeni nu e dispus sa-si lase o adresa de mail. Eu am mai facut-o si asa am cunoscut-o pe cea mai buna prietena intru Hristos. Dar cu o floare… nu se face primavara. Astept reactiiile voastre.
Cei care au bloguri ortodoxe nu sunt ce par a fi! Crestinii cu o traire duhovniceasca adanca nu si-ar permite sa aibe asemenea atitudini.
In privinta sfarsitului multi parinti ne indeamna sa nu ne speriem! Poate doar ne previn, ca sa recunostem acele vremuri cand vor veni!
Eu as propune urmatoarea atitudine: Sa stam atenti la acele semne care vor aparea (nu toate fleacurile semnalate pe bloguri,ci doar acele semne intr-adevar relevante), dar in rest sa intensificam viata noastra launtrica.
Am observat cu mirare un lucru: ca unii din cei mai activi bloggeri au o viata duhovniceasca minima. Insusi pustnicul digital face selectie de articole, comenteaza, dar s-a spovedit doar de doua sau trei ori! El ar trebui sa fie in postura ucenicului si multora le apare ca un fel de maestru.
La fel si cu saccsiv sau razbointrucuvant, multora le apar ca autoritati incontestabile, dar eu ma indoiesc ca ar avea o viata duhovniceasca inalta. Oricum la majoritatea lipseste duhul dragostei si este prezent cu imbelsugare duhul impotrivirii.
Si eu sunt foarte interesat de Apocalipsa si cred ca traim vremurile din urma,dar momentan toate eforturile mele sunt pentru sporirea vietii duhovnicesti.Astfel dispare frica! Pentru ca nu stim cand si ce ne asteapta! Iar a face scenarii presupune a avea ori stari de frica ori de aparent curaj!
Acum mie mi-e “frica” de un lucru: ca o sa particip la Liturghie si o sa apara un motiv ca sa nu ma pot impartasi. De aceea astept cu emotie fiecare Duminica!
Dacă aș avea o viață duhovnicească înaltă nu aș fi pe aici. M-aș ruga pt. lume și probabil rugăciunea mea ar avea și vreo valoare.
Dar … cât timp voi fi aici … departe va fi viața duhovnicească înaltă de mine și fără de valoare voi fi eu … așa că încerc să-i anunț pe alții astfel.
Pentru M:
Bine ai facut ca ai pus in discutie acest subiect atat de important pentru timpurile de astazi si mai ales pentru timpurile care vor veni in curand: frica. Sfintii au amintit despre ea si au avertizat ca multi vor cadea din pricina fricii. Cuviosul parinte Arsenie Boca spunea: “Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pana la moarte. Vor cadea si cei alesi, imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne.”
Frica este un sentiment natural sadit in noi pentru a declansa reflexul firesc de auto-aparare. Si animalele se tem si fug de primejdie. Asadar este absolut normal ca la inceputul oricarui eveniment traumatic sa ne temem si sa izbucneasca in noi instinctul de auto-aparare, cu atat mai puternic atunci cand avem in grija copii, batrani sau bolnavi. La omul obisnuit (ne-induhovnicit) insa, aceasta stare pune stapinire desavarsita pe fiinta lui si dispozitia lui interioara evolueaza de la o reactie fireasca, naturala, la un instinct salbatic de supravietuire cu orice pret; acestia sunt oamenii care vor fi gata sa faca compromisuri pentru a indeparta cel putin temporar (caci de evitat in totalitate nu se poate) ceea ce ei percep ca fiind raul desavarsit, adica suferinta, lipsurile sau moartea.
Insa noi ca si crestini si oameni aflati sub binecuvantarea si protectia harului dumnezeiesc, va trebui sa cautam sa preluam controlul acestui mecanism orb si sa-l supunem mintii, adica analizei constiintei. Cu alte cuvinte, odata trecut momentul initial de panica, crestinul va trebui sa isi aminteasca cu osardie de Dumnezeu, de legatura indisolubila dintre el si Dumnezeu, de Cel ce se afla deasura tuturor evenimentelor, care le contempla si le ingaduie, de Cel care ne poate scoate din absolut orice situatie oricat de “disprerata” ar parea. Crestinul va trebui sa-si aminteasca de toate promisiunile pe care Domnul i le-a facut prin gurile sfintilor si anume acelea ca nu il va parasi in momentele grele, ca va fi alaturi de el la greu si ca nu va fi niciodata supus unei ispite mai mari decat puterea lui de a indura. Crestinul va trebui sa ceara prin rugaciuni aprinse putere de la Dumnezeu pentru a-si infrana instinctele naturale. Dar pentru aceasta trebuie ca el sa fie pregatit dinainte, trebuie sa aiba o relatie vie cu Dumnezeu inainte de inceperea marilor dureri. Candela inimii lui trebuie sa fie tinuta aprinsa pentru ca in acele momente nimeni nu va putea incepe sa construiasca o relatie cu Dumnezeu: atunci va fi momentul incercarii. Precum la un examen nimeni nu mai poate deschide cartile odata intrat in sala, asa si noi atunci, tot ceea ce vom putea face va fi sa apelam la comoara deja “ingropata” in sufletul nostru.
Pentru aceasta lupta crestinul a fost pregatit pe de o parte prin profetii: acesta este rostul profetiilor, nu acela de a aprinde discutii intortocheate si inutile, de a ne speria unii pe altii sau de a ne arata invatati, ci pentru a ne OBISNUI CU IDEEA SACRIFICIULUI ultim la care este posibil sa fim chemati. Pentru ca un om care stie cu cativa ani inainte ca va trebui probabil sa moara pentru credinta lui nu va pregeta atunci cand va fi sa treaca la fapte. Dar cel care abia atunci afla, se va afla dezarmat impotriva fortelor dezlantuite ale intunericului.
Din pacate insa, cei mai multi nu se pregatesc. Iar cand vor intelege in sfarsit realitatea va fi prea tarziu! Panica va pune stapanire pe suflet, constiinta va fi inlantuita de puterea instinctelor si omul va face concesie dupa concesie pana la lepadarea totala. Sufletul omului se va afla ca o jucarie in mana diavolului si a slujitorilor lui care nu vor pregeta sa-l chinuiasca si sa-l ingrozeasca inca si mai mult.
Vreau sa stii M ca toti ne-am speriat cand am aflat cat de aproape de sfarsit ne aflam si ce ne asteapta. Personal mi-au trebuit doi ani ca sa pot sa ma gandesc fara sa ma mahnesc la aceea ca poate va trebui sa mor. Poate in chinuri. Am jelit, m-am cainat si mi-am cainat copiii. Dar acum cu mila si cu ajutorul lui Dumnezeu m-am intarit si nadajduiesc ca sfarsitul nu ma va lua pe neasteptate. De aceea sfatuiesc pe toti cei care se tem si vor sa nu cada: pregatiti-va din vreme! Faceti alegerea inca de acum pentru ca acum este momentul! In focul luptei, asa cum avertizeaza toti sfintii, NIMENI nu va mai avea timp sa se pregateasca. Ba chiar unii “vor muri de frica si de asteptarea celor ce au sa vina”.
Daniel,sigur nu esti Preafericitul?Ca dupa cum acuzi,nu m-as mira…Ai copii?Si daca ai sunt mari?Si vrei sa se mantuiasca si ei?Atunci va trebui sa fugiti undeva cand va veni clipa.Eu am copii mari si vreau sa se mantuiasca (cu orice chip)si caut tot felul de tertipuri ca sa le pot strecura cuvantul lui Dumnezeu.Si stii?Ei nu prea simt asa acut apostazia veacului acestuia…In ceea ce ma priveste,traiesc in casuta de vacanta de la tara si pot sa ma rup de sistem cu oarecare usurinta.Cu tinerii pe care i-am indrumat sa faca facultati,sa se integreze “in randul lumii”o sa fie mai greu.Acum trebuie sa stric tot ce am cladit cu mare greutate,sa le spun:uitati ce v-am spus candva,parasiti sistemul cu tot ce reprezinta el si hai la tara…Ei cer dovezi!Unde vedem noi anticristul?Unde este templul?Unde e pecetluirea?Le spun ca suntem la un pas de toate acestea,dar ei inca spera ca nu v-a fi acum.
Mi-as dori ca lumea in care se invart ei sa gandeasca la fel ca noi…din nefericire,la stiri e vorba de cu totul alta realitate…Ce e de facut?
Geo, de ce esti atat de agresiv la adresa lui Daniel? Are dreptate in ceea ce spune iar agresivitatea ta nu face decat sa ii intareasca spusele. Atat saccsiv cat si razboi intru cuvant si probabil si altii, se comporta ca niste mici dumnezei: nu poti participa cu adevarat la o discutie, nu ii poti contrazice, nu poti nici macar aduce argumente sprijinite cu citate din Sfintii Parinti care contrazic parerile lor, pentru ca ti se taie accesul. In trecut mai comentam pe blogurile ‘crestine’ dar am inteles cu timpul ca ceea ce ii anima pe celor din spatele lor nu este decat slava desarta. Bloggerii (poate ca or fii si exceptii) sunt oameni care cauta recunoastere in singurul mediu care le este accesibil: cel virtual. In afara de pustincul digital (care cel putin isi recunoaste scaderile si este tanar, mai are timp sa invete) nu am gasit absolut nici unul care sa nu caute celebritatea. Chiar si preotii care tin bloguri sunt manati de aceeasi dorinta de afirmare. Este mare pacat ca oamenii sa se foloseasca de cele duhovnicesti pentru a-si atrage laudele si recunoasterea lumii. Mai mult decat atat, un om induhovnicit NU ARE TIMP sa tina un blog. Intre rugaciune, citire si fapta nu le ramane timp decat pentru treburile obisnuite si cateva ore de somn.
Cat despre copiii tai.. , pacat ca nu te-ai gandit mai din vreme. Dar intotdeauna exista solutie, fara sa fii nevoit sa apelezi la trucuri. Iar solutia este rugaciunea. Roaga-te pentru copiii tai sa-i lumineze Dumnezeu si fii-le exemplu. Nu retragandu-te la vila de vacanta (copiii vor crede ca ai ales un alt mod de viata mai potrivit pentru varsta ta) ci implicandu-te in viata atator nefericiti care te inconjura. Fii tu bun, da de mancare la flamanzi, invita nenorocitii in casa ta si asculta-le durerea, roaga-te, si copiii vor pricepe in cel mai scurt timp ceea ce ti-ar lua o viata sa le teologhisesti.
[...] citit și înțeles. Preluat [plagiat :)] de la Încotro, Doamne? (citiți și pagina Despre) Alin, mulțumesc pentru acest [...]