Pustnicul Digital

"dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă" (Matei 15:14)

Sf. Nectarie de la Optina despre chipul Bisericii de la sfârșitul veacurilor

În convorbirile sale, Staretul Nectarie nu o dată a prevestit timpurile grele care aveau să vină curând, pregatindu-si fiii duhovnicesti pentru încercarile viitoare. Cu mult timp înainte de revolutie, Domnul i-a descoperit vederea catastrofei ce avea sa fie. Odată, Parintele Nectarie i-a destăinuit lui Serghie Nilus că cineva dintre călugari (nu el însuși) a avut un vis deosebit. Era ca și cum mergea spre Ușile Împărățești, iar acolo i se arată imaginea fiarei apocaliptice. Monstrul si-a schimbat de trei ori înfațisarea, ramânând însă aceeași fiară.

Chiar dupa revoluție, Starețul Nectarie a povestit această vedenie, pe care o avusese un monah cu mult timp înainte de răzmeriță. Sezând în pridvorul chiliei sale el a vazut deodată ca totul a dispărut: și casele, și copacii si în locul lor, până la cer, șiruri de sfinți; iar între rândul de sus și cer rămăsese un spațiu foarte mic. Si monahului i s-a descoperit că atunci când acest spatiu se va umple va veni sfârșitul lumii. „Iar spațiul era deja foarte mic”, a spus Starețul.

Devreme, încă din 1910, Nilus a consemnat alte cuvinte proorocești ale Staretului despre ceea ce văzuse în vis:

Acest vis a durat aproape toata noaptea, spunea Parintele Nectarie. Nu pot sa va relatez toate detaliile, caci ar dura prea mult. Iata esentialul: vad o câmpie imensa, unde are loc o batalie cumplita între nenumarate gloate de apostati si o mica oaste de crestini. Toti apostatii sunt foarte bine înarmati si duc lupta dupa toate regulile stiintei razboiului; crestinii sunt însa fara arme. Eu, cel putin, nu vad la ei nici o arma. Si deja se poate ghici, spre îngrozirea mea, deznodamântul acestei lupte inegale: survine momentul biruintei totale a gloatelor de apostati, deoarece dintre crestini nu a mai ramas aproape nimeni.

Îmbrăcați sarbatoreste, apostatii, împreuna cu sotiile si copiii lor triumfa si deja sarbatoresc victoria… Deodata, un grup neînsemnat de crestini, printre care sunt femei si copii, executa un atac neasteptat împotriva apostatilor si într-o clipa imensa câmpie de lupta se acopera de trupurile ostii atee si toata nenumarata adunatura este nimicita si, pe deasupra, spre uimirea mea, fara ajutorul vreunei arme. Si l-am întrebat atunci pe un ostas creștin, ce statea lângă mine:

  • Cum ati putut înfrânge aceasta nenumarata oaste?
  • Dumnezeu ne-a ajutat! a fost raspunsul.
  • Dar cu ce? întreb eu. Doar nu ati avut nici un fel de arme.
  • Cu ce s-a nimerit, a raspuns osteanul.

Cu aceasta s-a sfârsit visul meu, a încheiat Staretul.

Când un frate a fost certat de față cu Parintele Nectarie pentru pasiunea sa de a aduna cărți, acesta, spre tulburarea multora, l-a încurajat: „Curând va fi o foamete de cărți duhovnicești, nu se vor putea procura cărți duhovnicești. Este bine ca el își face o bibliotecă duhovnicească, un tezaur duhovnicesc. Ea va fi foarte, foarte folositoare”.

Si mai departe a povestit despre vedenia catastrofei, descoperită vederii lui duhovnicești: „Timpurile grele vin chiar acum. În lume a sosit numărul sase și vine numarul sapte. Vine veacul tacerii. Vei tacea, vei tacea, spunea Starețul si lacrimile i se rostogoleau pe obraji… si iata, Măria Sa nu va mai fi el însusi, câte umilinte nu va îndura… Anul 1918 va fi si mai greu: Măria Sa şi toată familia vor fi ucişi. Da, acest împărat va fi mare mucenic“, confirmă el.

Staretul s-a dus la el în chilie și vreun ceas si jumătate s-a rugat acolo. După rugăciune a ieșit concentrat, a luat de mâna pe fiul său duhovnicesc și i-a zis: „Eu stiu foarte multe despre tine, dar nu orice cunoștintă îți va fi de folos. Va veni foamete, vei flămânzi… va veni timpul când si mânăstirea noastră va fi distrusă. Și atunci cred că voi veni și eu în sat la voi. Atunci să mă primiți, pentru dragostea lui Hristos. Să nu mă refuzați. Nu voi avea unde să mă duc”. [partea asta îți frânge inima]

Nina D., prin anii ‘20, l-a întrebat pe Starețul Nectarie:

  • Se spune ca toate semnele celei de A Doua Veniri s-au împlinit…
  • Nu, nu toate, – a raspuns Părintele. Desigur si cei ce au o vedere simplă observă că multe se împlinesc, dar celor duhovnicești li se descoperă mai înainte. Biserica era un cerc imens în întreg orizontul, iar acum este un cerculeț. Iar în ultimele zile înainte de venirea lui Hristos ea își va pastra acest chip: un singur episcop ortodox, un singur preot ortodox, un singur laic ortodox. Eu nu îți spun ca nu vor mai fi biserici, dar Ortodoxia se va păstra doar în acest chip. Tu ia aminte la aceste cuvinte, și înțelege că așa va fi în întreaga lume.

Si monahia Nectaria l-a întrebat pe Staret despre sfârsitul lumii. El a răspuns:

De ce mă întrebati pe mine, cel cu minte marginita? – mergeti la monahii din Optina. Sunt oameni care se ocupa cu cercetarea semnelor sfârsitului lumii, dar nu se îngrijesc de sufletele lor. Oamenii nu au nici un folos daca stiu timpul celei de A Doua Veniri. „Privegheati si va rugati” (Matei 26:41), a spus Mântuitorul. Înseamna, deci, ca nu trebuie sa ghicim evenimentele. La timpul lor toate vor fi descoperite. Toate acestea vor fi, dar acestea sunt o mare taina. În zilele lui Noe, Dumnezeu, timp de o suta de ani, a spus ca va fi potopul, dar oamenii nu au crezut, nu s-au pocait, si dintr-o multime de oameni s-a gasit doar un singur drept cu familia lui. Așa va fi și la venirea Fiului Omului (Matei 24:37).

Mulți, cunoscând darul proorocesc al Parintelui, îl întrebau: „Ce ne așteaptăpe noi?” Starețul Nectarie raspundea:

Sfântul Serafim a prevăzut revoluția și schisma bisericească, dar spunea: Daca în Rusia se vor pastra doar câtiva credinciosi ortodocsi, Dumnezeu o va milui; iar noi avem astfel de drepti. Oamenii aveau presimțirea unor catastrofe sociale. Toate acestea se simt prin instinct, precum furnicile. Dar credincioșii nu au pricini să se teamă, căci pe ei îi ocrotește harul.

În ultimele timpuri, credincioșilor li se vor întâmpla aceleași lucruri care li s-au întâmplat Apostolilor înainte de Adormirea Maicii Domnului. Fiecare credincios, oriunde ar fi, va fi adus pe nori în Corabia-Biserica. Doar cei ce se vor afla în ea vor fi mântuiti. (citiți si aici)

Si nu o dată repeta:

Tineti cu tarie Ortodoxia... Noi traim acum timpuri însemnate în Apocalipsa, cele despre care îngerul a strigat: „Vai de cei ce traiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. „Istoria ne arata ca Dumnezeu conduce popoarele si dă lecții de morală întregii lumi”. Viata socială se masoară cu anii, secolele, mileniile, dar principalul este: „A fost dimineata, a fost seara, ziua întâi” (Facerea 1:5).

Va veni ziua rugăciunilor - învață Starețul pe fiii săi duhovnicești. În timp ce lucrezi, spune rugăciunea lui Iisus: mai întâi cu buzele, apoi cu mintea, apoi ea singură trece în inimă“.

Si le dadea o rugăciune compusă de el însusi, pe care le poruncea să o învețe pe de rost: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Care vei veni să judeci viii și morții, miluiește-ne pe noi păcătoșii, iartă căderile noastre în păcat din aceasta viață și ne acoperă pe noi de fața antihristului în pustia tainică a mântuirii Tale”. Și facea o observație: „Cele mai grele dureri ale noastre sunt asemenea întepăturilor insectelor, în comparație cu durerile veacului ce va să fie“.

Despre viitorul Rusiei prezicea ca peste ani de încercari ea se va trezi și nu va fi bogată materialicește, dar va fi bogată cu duhul, si la Optina vor fi din nou șapte luminători, șapte stâlpi. Cu putin timp înainte de revoluție, Starețul îi spunea lui Serghei Nilus: „Atâta timp cât se mai menține la Optina stăretismul făgăduințele lui se vor împlini. Când vor sigila „bordeiele” starețești si vor pune lacăte la uși, atunci te vei putea aștepta la toate”.

Și iată ca acele timpuri au venit

Profeții și Mărturii Creștine pentru vremea de acum

Afișări: 1,559

Category: Apocalipsa, De la Sfinții Parinți, Lecturi 'Opționale', Sfinții Universali, Sfârșitul Lumii
Etichetat: ,

Posteaza Raspuns

Vă rog, cu smerenie, înainte să faceți primul comentariu să citiți Ghidul Comentatorului. Mulțumesc! Și am sub 30 ani, mă consider un copil, așa că rog pe oricine să mă tutuiască. Fără formule de politețe elevate vă rog, că mă stânjenesc.

*** Nu voi publica nici un comentariu cu EMail 'din burtă' sau fără paragrafe, indiferent cât este de valoros.